Rentakub.com

Am plecat să colindăm October 1, 2020

Aceiasi .Altfel !

Pentru că trebuie şi mai ales pentru că suntem în stare. Pentru că avem experienţă şi idei noi, sentimente şi conştiinţă. Dar în primul rând pentru că avem o țară cu oameni și locuri despre care credem că știm aproape tot, dar nu încetăm să rămânem surprinși câte puțin în fiece zi. Pentru toate acestea am hotărât să tăiem astăzi panglica unui nou concept.

Am putea spune un concept turistic, dar nu o vom face. Pentru că e mai mult decât atât. Acest concept este un manifest.

Un manifest împotriva cărărilor bătute atât de des și care ne poartă adesea prin locurile prin care au fost alții înaintea noastră. Aceste cărări bătătorite din tendința noastră de a imita ce auzim sau vedem la alții au făcut ca în Bulgaria sau Grecia să auzi vorbindu-se românește la orice pas, în timp ce satele noastre în care s-a născut veșnicia sau chiar orașele și târgurile noastre își irosesc frumusețea și căldura din sufletul locuitorilor.

Un manifest împotriva clasicismului din turismul de hotel, de olinclusiv, de transport inclus, „plecarea va avea loc la ora…”, „săru’ mâna, n-aveți o cameră cu vedere la …”, bonuri de masă sau brățări ridicole care ne dau voie să bem și să mâncăm, „așa mult am mâncat că trei zile am stat în pat”…

Un manifest împotriva atâtor stereotipuri care devin supărătoare mai ales prin relația lor tot mai rece cu adevărul: „acolo nu e ca la noi”, „afară (sic!) e o curățenie de lingi pe jos”, „ca la noi la nimeni”, „e mai ieftin le ei decât la noi”, și altele care nu merită amintite pentru că sunt vulgare și de prost gust.

Acum, la un secol de la Marea Unire, suntem mai conștienți decât oricând că stă în puterile noastre să reușim. Și, ca să spunem și vorbe mari, „prin noi înșine”! Pentru că vorbele mari sunt mari tocmai pentru că trebuie spuse.

Ecokit și Avenir Concept, doi parteneri români, își dau mâna pentru a investi într-un nou concept de „mai mult decât turism”, un concept de conștientizare a resurselor și potențialului natural, economic, social și uman neexploatat încă în România.

Pentru detalii despre ceea ce propune și oferă acest nou concept nu trebuie decât să răsfoiți în tihnă paginile acestui portal. Pe scurt, este vorba despre frumusețea și noblețea lemnului ca material de construcții, despre savoarea și prospețimea unei dimineți în natură, la țară sau la oraș, la mare, în Deltă, la șes, deal sau munte. Despre căldură și ospitalitate, despre familie și a fi împreună, despre a cunoaște oamenii la ei acasă. Despre a alege o destinație departe de lanțuri hoteliere și parcări unde intri doar dacă ai noroc.

Este vorba despre natură de mii stele și confort pe măsură. Confort sporit exponenţial. La cub!

Află primul noutățile Rentakub! Abonează-te la newsletter!
PROCESĂM